Elemente de pedagogie școlară, Aplicații

Cum scrii textul de 1-2 pagini care aduce punctele din barem: tehnica de redactare, 9 unități de antrenament pe teme și 3 simulări complete.

TitularizareProfesori pentru învățământul primar
119 RON59 RONplată unică

Acces imediat după plată, pe email.

Plată securizată prin Stripe și factură fiscală

Exemplarul este al tău, personalizat cu numele tău și marcat pentru identificare. Detalii

  • Acces imediat după plată
  • PDF, merge pe telefon

Ai întrebări? Scrie-mi la ana-maria@dupaore.com

Coperta: Elemente de pedagogie școlară, Aplicații.
  • 1 volum PDF
  • 105 pagini

Profesori care au folosit materialele mele

“Am susținut Gradul 2 la DPPD Oradea și l-am promovat cu nota 10. Aceste materiale mi-au fost de mare, mare folos! M-am stresat foarte tare pentru că nimeni nu-ți spune cu exactitate din ce să te pregătești. Am citit și alte sinteze, dar nu se compară cu acestea.”
Pașca-Chiș IoanaPașca-Chiș IoanaProfesor învățământ primar și preșcolar
“Anul trecut am încercat să particip la cursuri online, însă îmi era greu să fiu disponibilă când se organizau și nu mă ajutau prea mult... Mă bucur că am descoperit acest ghid fiindcă am totul structurat și mă pregătesc mai ușor.”
Mădălina DiaconuMădălina DiaconuProfesor învățământ primar și preșcolar
“M-au ajutat foarte mult toate materialele: conținutul este foarte bine gândit, structurat și explicat într-un limbaj accesibil. Am înțeles totul mult mai bine. Îți mulțumesc fiindcă datorită ție am reușit să iau nota 10!”
Alexandra LupAlexandra LupProfesor învățământ primar și preșcolar
“Am promovat examenul de Grad Didactic II, la Târgu Mureș. M-au ajutat foarte mult materialele. Au fost minunate! Multă muncă... și să nu mai zic de preț... e super accesibil.”
Andreea-Gabriela PopAndreea-Gabriela PopProfesor învățământ primar și preșcolar
“M-au ajutat mult modelele rezolvate din volumul de Aplicații. Am văzut exact ce aș putea scrie la probă și mi-am format un mod de rezolvare propriu bazat pe acele structuri.”
Elena Mihaela SecarăElena Mihaela SecarăProfesor învățământ primar și preșcolar
“Am făcut o economie uriașă de timp. Fără ghid aș fi pierdut săptămâni cu bibliografia. Este de o calitate foarte bună și chiar îl recomand!”
Teodora AnghelTeodora AnghelProfesor învățământ primar și preșcolar
“Metodica predării matematicii este minunată! Se pliază pe modul meu de a înțelege și de a asimila. Apreciez în mod deosebit că prezintă concepte în paralel, le pune în relație și le explică clar, logic și ușor de urmărit.”
Anamaria JalbăAnamaria JalbăProfesor învățământ primar și preșcolar
“Materiale foarte utile pentru pregătirea examenului de gradul II! Sunt bine structurate, clare și ușor de parcurs. Mi-au oferit un suport foarte bun pentru învățare și mi-au făcut pregătirea mult mai organizată. Recomand cu încredere!”
Iulia Andreea PetreIulia Andreea PetreProfesor învățământ primar și preșcolar
“Recomand, foarte bine și frumos structurate și prezentate. Îmi pare rău că nu le-am găsit mai demult, dar e bine și acum ☺️.”
Ana DrumeaAna DrumeaProfesor învățământ primar și preșcolar
“Am fost foarte panicată văzând programa examenului și nu mai aveam timp să caut în cărți toate informațiile. Când am găsit acest site și când am primit materialele, parcă în sfârșit m-am liniștit că am materia organizată și clară. Au fost ajutorul potrivit la timpul potrivit.”
Iulia C. SburleaIulia C. SburleaProfesor învățământ primar și preșcolar

Cuprins

  1. Drepturi de autor2
  2. Notă asupra volumului4
  3. Despre acest volum5
  4. Harta celor trei volume5
  5. Ce sunt și ce nu sunt subiectele din acest volum6
  6. Ce înseamnă un barem construit după modelul celor oficiale6
  7. De ce al doilea subiect primește doar o schemă7
  8. Cum se lucrează7
  9. Textele-model7
  10. Răspunsurile slabe8
  11. Ce nu conține8
  12. Ghilimelele8
  13. Contextul examenului9
  14. Structura probei scrise9
  15. Partea I — Cum se scrie textul de 1-2 pagini10
  16. I.1. Anatomia cerinței10
  17. I.2. Cum se citesc reperele12
  18. I.3. Definiția13
  19. I.4. Lista14
  20. I.5. Prezentarea pe trepte: de la 2 la 515
  21. I.6. Referirea la învățământul primar18
  22. I.7. Forma: introducerea, concluzia, limbajul, spațiul19
  23. I.8. Timpul: patruzeci de minute21
  24. I.9. Subiectul-exemplu, rezolvat21
  25. Partea a II-a — Nouă unități de antrenament24
  26. Cum se lucrează o unitate24
  27. Unitatea 1. Finalitățile educației25
  28. Unitatea 2. Teoria și metodologia curriculumului34
  29. Unitatea 3. Procesul de învățământ42
  30. Unitatea 4. Proiectarea didactică50
  31. Unitatea 5. Strategiile didactice57
  32. Unitatea 6. Predarea. Orientări contemporane65
  33. Unitatea 7. Învățarea școlară. Orientări contemporane73
  34. Unitatea 8. Instruirea. Teorie, metodologie, forme de organizare81
  35. Unitatea 9. Evaluarea în procesul de învățământ88
  36. Partea a III-a — Trei simulări95
  37. De ce aceste teme95
  38. Cum se dau95
  39. Simularea 1. Principiile didactice96
  40. Simularea 2. Noile tehnologii și activitatea în mediul virtual99
  41. Simularea 3. Obiectivitatea aprecierii102
  42. Câteva cuvinte înainte de Volumul III105
TitularizareProfesori pentru învățământul primar
119 RON59 RONplată unică

Acces imediat după plată, pe email.

Plată securizată prin Stripe și factură fiscală

Exemplarul este al tău, personalizat cu numele tău și marcat pentru identificare. Detalii

  • Acces imediat după plată
  • PDF, merge pe telefon

Ai întrebări? Scrie-mi la ana-maria@dupaore.com

Mai multe păreri ale profesorilor

“Am susținut Gradul 2 la DPPD Oradea și l-am promovat cu nota 10. Aceste materiale mi-au fost de mare, mare folos! M-am stresat foarte tare pentru că nimeni nu-ți spune cu exactitate din ce să te pregătești. Am citit și alte sinteze, dar nu se compară cu acestea.”
Pașca-Chiș IoanaPașca-Chiș IoanaProfesor învățământ primar și preșcolar
“Anul trecut am încercat să particip la cursuri online, însă îmi era greu să fiu disponibilă când se organizau și nu mă ajutau prea mult... Mă bucur că am descoperit acest ghid fiindcă am totul structurat și mă pregătesc mai ușor.”
Mădălina DiaconuMădălina DiaconuProfesor învățământ primar și preșcolar
“M-au ajutat foarte mult toate materialele: conținutul este foarte bine gândit, structurat și explicat într-un limbaj accesibil. Am înțeles totul mult mai bine. Îți mulțumesc fiindcă datorită ție am reușit să iau nota 10!”
Alexandra LupAlexandra LupProfesor învățământ primar și preșcolar
“Am promovat examenul de Grad Didactic II, la Târgu Mureș. M-au ajutat foarte mult materialele. Au fost minunate! Multă muncă... și să nu mai zic de preț... e super accesibil.”
Andreea-Gabriela PopAndreea-Gabriela PopProfesor învățământ primar și preșcolar
“M-au ajutat mult modelele rezolvate din volumul de Aplicații. Am văzut exact ce aș putea scrie la probă și mi-am format un mod de rezolvare propriu bazat pe acele structuri.”
Elena Mihaela SecarăElena Mihaela SecarăProfesor învățământ primar și preșcolar
“Am făcut o economie uriașă de timp. Fără ghid aș fi pierdut săptămâni cu bibliografia. Este de o calitate foarte bună și chiar îl recomand!”
Teodora AnghelTeodora AnghelProfesor învățământ primar și preșcolar
“Metodica predării matematicii este minunată! Se pliază pe modul meu de a înțelege și de a asimila. Apreciez în mod deosebit că prezintă concepte în paralel, le pune în relație și le explică clar, logic și ușor de urmărit.”
Anamaria JalbăAnamaria JalbăProfesor învățământ primar și preșcolar
“Materiale foarte utile pentru pregătirea examenului de gradul II! Sunt bine structurate, clare și ușor de parcurs. Mi-au oferit un suport foarte bun pentru învățare și mi-au făcut pregătirea mult mai organizată. Recomand cu încredere!”
Iulia Andreea PetreIulia Andreea PetreProfesor învățământ primar și preșcolar
“Recomand, foarte bine și frumos structurate și prezentate. Îmi pare rău că nu le-am găsit mai demult, dar e bine și acum ☺️.”
Ana DrumeaAna DrumeaProfesor învățământ primar și preșcolar
“Am fost foarte panicată văzând programa examenului și nu mai aveam timp să caut în cărți toate informațiile. Când am găsit acest site și când am primit materialele, parcă în sfârșit m-am liniștit că am materia organizată și clară. Au fost ajutorul potrivit la timpul potrivit.”
Iulia C. SburleaIulia C. SburleaProfesor învățământ primar și preșcolar

Primește o resursă gratuită, la alegere

Extras real din materiale

Alege resursa care te interesează, lasă-ți emailul și ți-o trimit imediat, ca să vezi exact cum arată pregătirea structurată.

Primești resursa pe email. Fără spam, te dezabonezi oricând.

Apăsând butonul accepți termenii și politica de confidențialitate.

Începe pregătirea astăzi

Plată unică, securizată prin Stripe. Acces imediat după plată: primești ghidul pe email.